Mai mulți militari au leșinat în timpul festivităților de Ziua Marinei, la Constanța

Mai mulți militari au leșinat în timpul festivităților de Ziua Marinei, la Constanța
Publicat: 15/08/2014, 12:12
Actualizat: 15/08/2014, 18:20

În timpul slujbei religioase oficiate de mai mulți preoți în frunte cu Înalt Preasfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, patru militari aflați pe faleza din fața Comandamentului Flotei au leșinat. Deși ei și-au revenit repede, au fost duși la Ambulanțele aflate în zonă pentru a primi îngrijiri medicale.

În prezent, manifestările prilejuite de Ziua Marinei sunt în plină desfășurare la Constanța, la eveniment participând și ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa.

Câteva mii de persoane sunt prezente, vineri, pe faleza din Constanța, la manifestările prilejuite de Ziua Marinei, programul cuprinzând ceremonii militare și religioase, exerciții demonstrative, jocuri marinărești și spectacole.

Sărbătorită pentru prima dată în anul 1902, la Constanța, Ziua Marinei a ajuns la cea de-a 112-a aniversare. Manifestările au început, la Constanța, în jurul orei 10.00, când oficialitățile locale și centrale prezente la eveniment au fost întâmpinate de Garda de Onoare cu muzică militară, iar apoi a avut loc ridicarea pavilionului la catargul din dreptul Comandamentului Flotei și ridicarea pavilionului și marelui pavoaz la bordul navelor din dispozitiv, iar apoi a avut loc o slujbă religioasă și au fost depuse ancore de flori în mare.

Programul manifestărilor de Ziua Marinei mai cuprinde sosirea alaiului Zeului Neptun și exerciții demonstrative prezentate de militari și nave ale Forțelor Navale, printre care Bricul Mircea, distrugătorul Mărășești și fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, manifestările urmând să se încheie în jurul orei 12.00, cu defilarea gărzii de onoare.

La ora 13.00, Zeul Neptun, împreună cu alaiul său, se va deplasa în Portul Tomis, unde, până la ora 15.00, va patrona jocurile marinărești. De la ora 19.00, tot în Portul Tomis, va fi organizat un concert, iar pe mare va avea loc ceremonialul de coborâre a pavilionului, geacului și marelui pavoaz. Ziua se va încheia cu Retragerea cu torțe, pe itinerariul Comandamentul Flotei – Piața Ovidiu – Prefectura Constanța, începând cu ora 22.00.

Pe parcursul manifestărilor, traficul auto este restricționat în zona peninsulară a Constanței, de la Poarta 2 Port spre Comandamentul Flotei, pe Bulevardul Marinarilor. Din acest motiv, organizatorii recomandă folosirea mijloacelor de transport în comun în zona menționată.

Și în zona de sud a litoralului vor fi organizate festivități de Ziua Marinei, manifestări similare – ceremonii militare, parade navale, exerciții demonstrative, jocuri marinărești și spectacole de muzică și dansuri populare – având loc și în Sulina, Tulcea, Brăila și Galați, dar și la Timișoara și București.

Ziua Marinei este sărbătorită de mai bine de un secol, în fiecare an pe 15 august, odată cu sărbătorirea Sfintei Marii – Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Prin adresa din 6 august 1902, Cristea Georgescu, primarul Constanței, din dorința de a atrage turiști, se adresa primarilor comunelor urbane reședințe de județ din toată țara, atenționându-i asupra semnificației acestei sărbători: „Cu ocazia serbării zilei de 15 august a.c. – Sfânta Maria -, patroana Marinei, vor avea loc în apele Constanței și pe uscat niște serbări demne de văzut precum regale, alergări, corabia Argonauților și altele”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Sedus și jefuit de iubita româncă. Metoda prin care o femeia în vârstă de 47...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Alin Oprea rupe tăcerea, după 18 ani. Adevărul din spatele destrămării trupei Talisman
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×